Lǎsǎ 30 de bani pe masa celui care fǎcea copiile şi primi
formularul. Literele jucau ca nişte cǎpriţe tinere în cǎutare de mlǎdiţe crude
de salcie. Oricât încerca sǎ le prindǎ nu reuşi, cǎpriţele sǎreau agile în
stânga şi-n dreapta înainte sǎ punǎ ochii pe ele. Erau tinere şi vioaie, iar el
era bǎtrân şi obosit. Scrisul era palid de tot. Nimeni nu mai umpluse cartuşul
de multǎ vreme. Un cartuş nou însemna o sumǎ de bani. Nu înţelegea nimic din
document. Pǎrea scris într-o limbǎ cu totul strǎinǎ a unor fiinţe venite din
altǎ lume sa facǎ ordine pe Pǎmânt. Sau sǎ-l subjuge. Îl cuprinse ameţeala.
"Sunteţi în regulǎ domnule?" îl întrebǎ bǎrbatul de la copiator
repezindu-se sǎ-l ţinǎ de braţ. "Cred cǎ ar fi bine sǎ luaţi loc undeva.
Vreţi un pahar cu apǎ?" "George, aleargǎ degrabǎ într-un birou şi
cere un pahar cu apǎ." "Într-un birou?" se auzi de undeva de dupǎ
zidul de sticlǎ. "Da mǎ, are dozatoare în fiecare, dǎ fuga." Cravata îl
sugruma, o simţea ca un inel de foc în jurul gâtului, ca o zgardǎ de fier din
cele pe care le aveau la ţarǎ câinii ce-şi trǎiau
întreaga viaţǎ în lanţ. Îşi smulse cravata şi-şi descheie nasturii cǎmǎşii. Bǎrbatul
de la copiator şopti ceva cǎtre paznicul cu bluzon albastru şi sapcǎ cu cozoroc
negru. Nu auzi cuvintele sale dar îi ajunse la urechi rǎspunsul paznicului
"Da dom'le şi-i tânǎr sǎracu." N-aveau decât sǎ creadǎ ce vor, nu-i pǎsa.
Bǎrbatul de la copiator vǎrsǎ conţinutul paharului de plastic în palma-i uriaşǎ
şi îi azvârli apa peste faţǎ. Se înviorǎ puţin. Ratase întâlnirea cu tipul de
la imobiliare şi era pe cale sǎ rateze şi deadline-ul pentru lucrarea cu
americanul. Încercǎ sǎ se ridice. Muşchii nu-l mai ajutau deloc. Oare ce altceva
mai putea rata?! Îşi scoase din buzunarul pantalonilor lista cu "de fǎcut"
pentru ziua de marţi. Erau 25 de probleme, şapte rezolvate, cinci amânate şi
celelalte neatacate. Ieşi afarǎ şi trase adânc aer în piept. Începu sǎ-şi revinǎ.
O porni pe jos fǎrǎ sǎ se uite încotro merge. Era prea mult, mult prea mult.
Douǎ joburi, casa, apartamentul fetei şi al bǎtrânei de întreţinut, soacra cǎzutǎ
la pat de îngrijit, ratele de returnat. Şi peste toate Sistemul. Ucigǎtor ca o
otravǎ bine dozatǎ aleasǎ sǎ chinuie şi nu sǎ ucidǎ. Dǎdu drumul mǎnunchiului
de hârtii. Teancul cǎzu greu şi se lipi de asfalt. Se opri şi le privi
nedumerit. S-ar fi aşteptat sǎ le ia vântul, sǎ i le smulgǎ din mânǎ şi sǎ se
joace cu ele aşa cum se joacǎ delfinii cu mingile în apǎ. Dar nu, hârtiile cǎzurǎ
greu, cu zgomot şi rǎmaserǎ înţepenite ca şi cum s-ar fi înfipt în asfalt. Poc!
Prima rafalǎ de vânt ridicǎ însǎ în aer pagina de deasupra. Era o cerere scrisǎ
de mânǎ. Recunoscu scrisul soacrǎ-sii. Hârtia se roti de douǎ ori prin aer apoi
cǎzu din nou pe pǎmânt la un metru distanţǎ de locul din care se ridicase. O
nouǎ rafalǎ, mai viguroasǎ, ridicǎ paginile una câte una ca o maşinǎ
ultraperformantǎ cu tǎviţe, sertǎraşe, motoraşe, asa cum aveau la ei la birou
pe palierul conducerii. Ţac-pac, ţac-pac, ţac-pac... Teribilǎ maşinǎ! Hârtiile începurǎ
sǎ se rostogoleascǎ nebuneşte prin aer. Una se opri în crengile unui copac,
alta se lipi de un stâlp de iluminat ca un anunţ din cele cu "pierdut câine
în zona... aducǎtorului recompensǎ", alte câteva prinserǎ a se roti într-un
vârtej prǎfos împreunǎ cu o mânǎ de frunze uscate lângǎ treptele unei case.
Celelalte îşi continuarǎ zborul zlobii de-a lungul strǎzii ca un stol de puştoaice
zburdalnice abia ieşite pe poarta şcolii. Le urmǎri cu privirea pânǎ când devenirǎ
mici ca un mǎnunchi de frunze
complet decolorate.
Încercǎ sǎ-şi goleascǎ capul de gânduri. Scuturǎ tare de câteva
ori în speranţa cǎ gândurile au sǎ fie azvârlite împrejur aşa cum vǎzuse cândva
într-un documentar despre modul în care se culeg mǎslinele în Grecia, cu maşinile
acelea speciale care prind trunchiul copacului, îl înconjoarǎ cu o prelatǎ mare
şi apoi scuturǎ de el pânǎ când toate mǎslinele cad în prelata circularǎ. Dar gândurile
nu se scuturarǎ ca mǎslinele din Grecia, ci rǎmaserǎ la locul lor continuând sǎ-l
apese agasant pe creier. Trebuia cu orice preţ sǎ scape de gânduri. De toate,
aşa îngrǎmǎdite cum erau, înghesuite unele în altele, izbindu-se între ele
pentru a rǎmâne deasupra. Dar mai ales trebuia sǎ scape de teama cǎ nici luna urmǎtoare
n-are sǎ poatǎ sǎ plǎteascǎ mizerabila de ratǎ, de teama cǎ n-are sǎ poatǎ
respecta termenele la multele lucrǎri angajate şi-are sǎ rǎmânǎ fǎrǎ împuţita
de slujbǎ care-l storcea de puteri şi care-i returna atât de puţin dar la
varsta lui cine i-ar fi putut oferi alta mai bunǎ, de greutǎţile legate de îngrijirea
soacrǎ-sii, cu spitalele alea vechi şi igrasioase, cu medicii jemanfişişti şi
nepricepuţi, cu spǎgile care-l înnebuneau cǎci nu le suferea dar ştia cǎ
trebuie sǎ îndese nenorociţii de bani în fiecare buzunar care-i ieşea în cale
dacǎ voia sǎ fie bǎgat în seamǎ, de nebunia cu apartamentul fetei pentru care
trebuia sǎ gǎseascǎ neapǎrat un chiriaş mulţumitor... Şi peste toate Sistemul.
Sistemul care îl copleşea, care se întindea ca o pânzǎ de paianjen migǎlos
construitǎ, tot mai deasǎ, împresurându-l, înfǎşurându-l într-un cocon dens din
care nu va mai avea cum sǎ mişte, din care doar ochii şi urechile aveau sǎ mai
rǎmânǎ afarǎ pentru a pipǎi realul, real ce devenea tot mai fals precum cǎpsunile
acelea pe care le luase cu douǎ zile în urmǎ de la mall şi care erau toate roşii
şi rotunde, ba pe deasupra mai erau şi dulci şi aromate, aproape perfecte, dar înapoia
lor se simtea falsul, fadul, copia prost realizatǎ, semǎnând mai degrabǎ cu frunctele
din plastic pe le avea bunica în frunctiera din sufragerie unde nu avea voie sǎ
intre decât în zilele de sǎrbǎtoare, decât cu cǎpsunile de pe câmp.
(va urma)
(va urma)
